În această zonă se află municipiul Mediaș istoria este înscrisă pe zidurile cetății. Simbolurile ce te nconjoară la fiece pas îți vor fi călăuze. Turnuri, bastioane și ziduri îți povestesc despre importanța strategică a cetății de-a lungul timpului. Clădirile impozante cu stiluri arhitecturale variate vorbesc despre o comunitate înstărită, breslași harnici cunoscuți în întreaga Transilvanie.
POARTA DE SUD A TRANSILVANIEI
În centrul României, în interiorul arcului descris de munții Carpați se întinde Transilvania, sau Ardealul (în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen) “teritoriul de dincolo de pădure” sau țara de dincolo de păduri. Acest toponim este derivat din latina medievală, atestat documentar în 1075 („terra ultra silvam”), drept nume compus din ultra(„peste”, „dincolo”) și silva („pădure”). Terenurile fertile, frumusețea naturii sălbatice și a edificiilor construite de om, spiritualitatea și ospitalitatea cu care ardelenii își primesc oaspeții – sunt elementele cheie pe care s-a construit, peste veacuri, faima acestei regiuni. Toate au la bază legătura indisolubilă a omului cu natura: pe culmile munților se întind pășuni alpine, continuate spre baza munților cu păduri dacice de brad și de fag, către podișul înalt cu fânețe, pajiști și stâne locuite de păstori. La poala munților, într-un peisaj valonat, sunt presărate sate, cetăți și biserici fortificate ridicate de sași, biserici de lemn construite de români, viță de vie și livezi de pomi fructiferi, iar pe malurile râurilor se întind ogoare cu grâne și grădini de legume.
În sudul acestei regiuni de poveste se găsește județul Sibiu în care diversitatea formelor de relief, trecerea de la vârfurile montane ale Făgărașilor, Cindrelului și Lotrului, la podișurile Târnavelor, Hârtibaciului și Secașelor, împletirea râurilor Olt, Târnava Mare și Cibin au dat naștere unui spațiu roditor, în care trăiesc în armonie peste 464.305 de oameni, români, sași, maghiari și reprezentanți ai altor etnii.
Apreciind această armonie de peisaj sălbatic și antropic, Prințul Charles al Marii Britanie declara: Lucrul extraordinar al Transilvaniei este această combinație de ecosisteme naturale – păduri, de agricultură și sistem cultural uman. Este o relație unică, de perfectă integrare și de o importanță uriașă. Acesta este ultimul colț al Europei, unde vezi adevărata sustenabilitate și putere de refacere a unui ecosistem pentru binele oamenilor și pentru natură.
Municipiul Sibiul este polul principal de atracție pentru turiștii dornici să cunoască viața cosmopolită ce pulsează în interiorul Capitale Culturale Europene pentru anul 2007. Spectacolele în aer liber dau viață zidurilor cetății, ritmurile moderne ce răsună din piețele istorice, ”ochii orașului” care te privesc de pe acoperișurile caselor medievale, miresmele îmbietoare ale preparatelor tradiționale locale pregătite la târgurile cu profil gastronomic – toate sunt puncte de atracție într-un oraș care știe să se reinventeze iar și iar, spre deliciul fiecărui turist.
Specificul gastronomic al spațiului urban a fost puternic influențat de moștenirea vestică a populației germane, sosite aici din Flandra, zona Rinului, Luxemburg și din Carintia începând cu secolul al XII-lea. Prin ingredientele folosite – tarhon, chimen, scorțișoară, merișoare, răbarbură, prin preparate precum supe cu fructe uscate, sosuri de fructe, sosuri de castraveți, lichioruri, supe dulci și cârnați condimentați – bucătăria cetății Sibiului definește valențe comune celei luxemburgheze.
Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului şi Țara Secaşelor sunt cele cinci zone etnografice ale județului, care și-au sedimentat și definit de-a lungul secolelor o identitate culturală, cu obiceiuri, port popular și specific culinar propriu.
Mediașul este un oraș al simbolurilor, iar strugurele este un motiv des întâlnit în emblemele orașului. Încă din vremea dacilor, zona Mediașului era cunoscută pentru recoltele sale viticole. Legenda spune că, în semn de apreciere pentru licoarea magică a vinului, cu mult timp în urmă, breasla aurarilor din Mediaș a modelat trei struguri mari din aur care au fost ascunși de ochii curioșilor.
Creșterea animalelor și cultivarea pământului au fost și sunt ocupațiile istorice de bază în mediul rural, în timp ce în orașe meșteșugurile și breslele de odinioară reverberează astăzi în platforme industriale ancorate în macroeconomie prin mijlocirea agenților economici.
Dar viața cotidiană a Sibiului, perfect ancorată în tumultul specific al secolului XXI, se așază pe filonul tradiției, spiritualității, identității multiculturale și multietnice a acestui spațiu, pe trăsăturile și spiritul organizatoric al etnicilor germani, pe veselia și jovialitatea maghiarilor și lirismul românilor.
Mărginimea Sibiului, cea mai cunoscută zonă a Sibiului. Aici, păstoritul este un mod de viață, reflectat în ritmul cotidian, stabilit de transhumanța turmelor de oi de la munte la șes, și în bogatul patrimoniu cultural al țesăturilor din lână, cântecelor din caval, jienelor și învârtitelor.
Regiunea reprezintă etalonul civilizației Carpatine în zona central și est Europeană având particularități în ceea ce privește cultura gastronomică axată pe produsele lactate, cele din carne dar și pe ele culese din natură.
Țara Vinurilor sau Weinland este denumirea sub care este cunoscută Valea Târnavelor, zona unde cultivarea eculară a viței de vie a născut o cultură specifică, simbolul strugurelui regăsindu-se pe iile și covoarele țesute de românce, pe roderiile săsoaicelor, pe icoanele din bisericile ortodoxe și în heraldica medievală de factură germană, pe fațadele caselor.
Ținutul fertil și cald al Țării Secașelor, cu ape ce șerpuiesc printre dealuri acoperite de păduri de foioase, a dus la dezvoltarea intensă a creșterii animalelor și agriculturii prin întinse suprafețe ale culturilor de grâne, legume și pomi fructiferi, meri, peri, cireși, pruni, vișini, gutui etc. Drumul sării, stabilit de secole, rămâne cea mai puternică legătură comercială cu Sibiul
Valea Hârtibaciului, zonă care și-a păstrat caracterul arhaic, e renumită pentru hanclich sau hencleș, probabil cel mai cunoscut exemplu culinar de interferență multietnică. Terenul vălurit, cu sate de luncă, ascunse între coline, în care localnicii își așază bisericile și cimitirele pe coline spre sfințire și veșnică laudă, ne revelează astăzi cele mai frumoase fânețe cu plante și animale rare, parcă protejate de o mână necunoscută.
Țara Oltului este recunoscută drept zona unde culturile de cartofi au fost atestate documentar în premieră pe teritoriul românesc, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Țara Oltului face legătura între malul stâng al Oltului și Munții Făgăraș. Satele românești se aliniază pe cursuri de munte, purtând nume dacice, se evidențiază prin multitudinea de acoperiri ale folosinței terenurilor: fâneață, livezi tradiționale și culturi agricole deopotrivă.
