fbpx

Tocană din maţe de miel

Povestea preparatului:

Rețeta a fost preluată de pe Valea Hârtibaciului, mai exact din satul Benești, unde masa de Paşti este renumită pentru preparatele tradiţionale excepţionale, bazate pe carnea de miel: drobul, friptura, ciorba etc. La tăiatul mielului de Paști se prepara o tocăniţă din mațe, pe principiul că nimic nu se aruncă, totul se valorifică.

„Mațele de miel sunt curate şi fragede, îți lingi deștele de bună ce-i tocana asta.”

Sursa:

Rețetă culeasă și publicată de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cindrelul Junii Sibiului în cartea Rețete tradiționale din zona Sibiului.

Ingrediente:

  • maţe de miel
  • 2 - 3 cepe mari
  • 1 lingură cu untură
  • 2 linguri cu oțet
  • făină
  • apă
  • paprică
  • sare mare, piper

Cum se prepară:

Maţele de miel se spală bine, turnându-se apă în ele. După ce s-au spălat în una – două ape se taie mai scurte şi se despică; apoi, cu sare mare, se freacă. Se spală în alte câteva ape, iar când sunt curate se opăresc în apă clocotită, în care s-au turnat 2 linguri de oţet. Astfel, maţele sunt dezinfectate şi se albesc. Se scurg de apă şi se taie bucăţi de 2 – 3 cm. Separat, într-o cratiţă se căleşte ceapa în untură, cu paprică şi piper. Peste ele se pun maţele, fără apă, căci lasă ele apă. Se fierb bine, iar în final se adaugă un sos din făină şi apă. Tocana asta se poate face şi din maţe de porc sau de oaie, dar mâncarea-i mai grasă.

Share This